Muzică extraeuropeană: Turneul Național Comorile Persiei

Turneul național „Comorile Persiei” (11–29 ianuarie 2017) a adus melodiile maqamaturilor și versurile poeţilor sufi în România!

În perioada 11–25 ianuarie 2017, în mai multe orașe din România au fost ascultate, în multe cazuri în premieră absolută, melodiile seducătoare ale maqamaturilor – interpretate la setar, kamancheh sau tabla de artiştii iranieni Saeed Dadkhah şi Hossein Sanaei, alături de percuţionistul de origine indiană Avadhut Kasinadhuni și percuționistul român Sorin Bundă – brodate pe versurile marilor poeţilor sufi, Hafez, Rumi, Bulleh Shah, Amir Khusrow sau Khwaja Ghulam Farid.

 

Concertele de muzică clasică și poezie persană fac parte din Turneul Național „Comorile Persiei”, organizat de Asociaţia Culturală „Nirmal Art”, un eveniment inedit care și-a propus să aducă auditorilor din România șansa de a explora personal notele aparte ale muzicii modale şi monodice a Persiei, inspirată – asemeni filosofiei sufi – de relația de dragoste dintre om și divinitate. Muzica sufi, meditativă și cu rol devoțional, face parte din ritualurile practicate de membrii comunității sufite din Iran, Liban, Turcia, Afghanistan, Pakistan și India.

 

Un fapt interesant este că, în ciuda aparentei dihotomii culturale, sunetele muzicii orientale nu au fost întrutotul străine locuitorilor meleagurilor Carpatiei Transalpine. Muzica lui Dimitrie Cantemir, de exemplu, este compusă pe maqamat-uri otomane și nu pe sistemele de notare occidentale.

 

Programul concertelor:

 

11 Ianuarie         18:30     Filarmonica Brașov – Sala Patria : Din Persia la Braşov

13 Ianuarie  19:00            Filarmonica Paul Constantinescu – Ploiești Comorile Persiei la Ploiești

14 Ianuarie         19:30     Catedrala Romano-Catolică Sf. Iosif – București Gala muzicilor tradiționale

16 Ianuarie, 18:30            Ateneul Bacău,   Muzică clasică persană la Bacău

17 Ianuarie, 17:30            Biblioteca Onești,             Muzica Persiei la Oneşti

18 Ianuarie, 19:00            Ateneul Popular Focșani,              Din Isfahan la Focșani

20 Ianuarie, 18:00            Universitatea Națională de Muzică din București, Workshop – Introducere în muzica clasică persană

21 Ianuarie, 19:00            Filarmonica „George Enescu” – București,              Muzica Persiei în premieră la Ateneul Român

25 și  27 Ianuarie, 19:00 Sala Radio – Cluj Napoca,              Comorile Persiei poposesc la Cluj

26 ianuarie – Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj . workshop

29 ianuarie, ora 18.00, Hermitage Spitirual Hub Bucuresti– ultimul concert

 

Contact